Parlamentul Bulgariei a decis, vineri, să mobilizeze armata pentru implementarea măsurilor destinate combaterii răspândirii coronavirusului. Militarii vor avea permisiunea de a folosi forţa dacă acest lucru va fi absolut necesar.
Forţele armate vor fi mobilizate pentru a asista autorităţile civile în controlarea situaţiei din ţară şi vor avea dreptul, printre altele, să oprească autovehiculele în trafic în cazul în care pasagerii acestora încalcă dispoziţiile autorităţilor.
Deşi iniţiatorii proiectului susţin că măsura a fost luată pentru a combate răspândirea coronavirusului, decizia nu a fost acceptată de toţi parlamentarii, potrivit Mediafax.
„Un virus nu poate fi învins cu mitraliera”, a declarat Krum Zarkiv, din Partidul Socialist, aflat în opoziţie, care susţine că măsura este nejustificată.
Autorităţile de la Sofia au decretat stare de urgenţă şi au închis şcolile, restaurantele şi barurile din ţară şi au interzis călătoriile în scop turistic până pe 13 aprilie.
Bulgaria a anunţat vineri 129 de cazuri confirmate de infecţie cu coronavirus, dintre care trei decese.
FOTO – Pixabay